luni, 18 iunie 2012

Gura Portiței (Jurilovca)

Dacă dorești să ajungi la Portița trebuie mai întâi să treci prin localitatea Jurilovca (județul Tulcea), una dintre cele mai prospere zone din județ. Este singura localitate tip comună  în care am văzut un drum de centură.
Casele sunt mari, impunătoare și se construiește în ritm  alert. Regret că vizita făcută a fost scurtă și nu am avut timp să găsesc un restaurant cu specific pescăresc, dar am înțeles că se găsesc câteva pensiuni  în zonă, chiar și un motel, unde poți servi pește.
Scopul călătoriei (după ce am vizitat cetatea Enisala) a fost să vedem cum putem ajunge la Portița. Iar punctul de plecare îl constituie mini portul (așa l-am denumit noi) special amenajat  de la Gura Portiței (Jurilovca).
Cu foarte mulți ani în urmă, traversarea Lacului Razim până la mare se făcea cu o șalupă mică care trăgea  bărcile pescărești. Acum lucrurile s-au schimbat. Sunt acostate șalupe cât mai moderne, iar călătoria nu durează atât mult ca în trecut.
Informațiile pe care le-am primit sunt (variante de transport spre mare):
- zilnic la ora 9  pleacă  de la Gura Portiței(Jurilovca) spre Marea Neagră un vaporaș și o șalupă, iar traversarea lacului Razim durează 1 oră.
- ultimul transport de la Marea Neagră la Gura Portiței (Jurilovca) este la ora 20.
Am primit și oferta unui alt căpitan de șalupă care oferă transport rapid contra sumei de 250 Ron/cursă pentru 6-7 persoane.
Cu siguranță există și alte oferte, dar acestea ne-au fost făcute nouă.
Din păcate din cauza orei înaintate (17), am fost nevoiți să refuzăm și de aceea nu vă pot prezenta poze decât din mini-portul Gura Portiței (Jurilovca)
Încep însă cu peisajul frumos ce poate fi admirat pe drumul spre Jurilovca.


Gura Portiței, locul de plecare spre o plajă liniștită, izolată și curată.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu